Archive for the ‘Colaborari’ Category

‘Beauty Line’, by Csilla Circiu

Saturday, July 11th, 2009

Csilla

Designerul Csilla Ciurciu şi-a lansat, vineri seară, pe Terasa Parc, cea de-a doua colecţie, “Beauty Line”, după ce prima sa colecţie, intitulată “Dualism”, a reuşit să facă furori la diferite festivaluri de modă din ţară, cel mai recent fiind la Craiova, unde a concurat cu nume mari în domeniu, precum Agnes Toma sau Jolidon. Vineri seară, peste 250 de spectatori au fost prezenţi pe Terasa Parc, la evenimentul organizat de Agenţia de modeling “Mr. M. Models”, în cadrul căruia a existat şi un moment muzical life, susţinut de formaţia “One Minute”.

Noua colecţie, “Beauty Line”, semnată Csilla Ciurciu, cuprinde 15 piese Pret-a-Porter, atât rochii cocktail, cât şi rochii de seară şi de mireasă, în realizarea cărora designerul a optat pentru materiale vaporoase: voal, saten, dantelă. În ce priveşte cromatica, s-a mers foarte mult pe culori pastelate, predominând tonurile de violet, argintiu, crem şi negru. Este o colecţie caracterizată de conduita unor linii pure, care conturează silueta, un accent deosebit fiind acordat detaliilor lucrate manual. Rochiile au fost accesorizate cu perle, ştrasuri şi flori lucrate manual şi au cucerit din prima prin eleganţa simplităţii liniilor şi complexitatea detaliilor. “Beauty Line” este o colecţie care se adresează doamnelor şi domnişoarelor cu gusturi rafinate, cu un stil bine conturat, cărora le place eleganţa şi simplitatea”, ne-a mărturisit Csilla. Rochiile au fost prezentate de manechinele Agenţiei orădene “Mr. M. Models”, pantofii şi genţile fiind asigurate de Benvenuti, bijuteriile, de Brio Collection, coafurile, de Speranţa Maghiar, iar machiajul, de Sephora. Amfitrioni au fost actorii Mirela şi Sebastian Lupu, de la Teatrul de Stat Oradea. (sursa: Crişana, autor: Loredana IONAŞ)

Still for Style foto & Fashion Studio

Date contact: Csilla Circiu  tel. 0745.509.463

more from “Alice…”

Saturday, July 11th, 2009

Revin cu câteva din pozele de la şedinţa foto cu Marina şi Virgilia, îmbracate în ţinutele din colecţia “Alice în ţara minunilor” semnată de Anca Popescu.

Anca Popescu a absolvit Design Vestimentar in 2007, şi am cunoscut-o în acel an la Gala diplomelor. S-a înfiripat ideea unei colaborări în vederea unei şedinţe foto de prezentare a bijuteriilor Brio collection, am abordat-o şi a fost foarte deschisă la această idee.

Anca este precum colecţia ei: plină de candoare, de imaginaţie şi de talent, pasionată de arta ei. Iţi doresc mult succes şi te aştept să revii!

PS: Piesele vestimentare vor fi scoase la vânzare, aştept detalii şi le voi posta aici sau pe site.

Reclama Brio collection

Tuesday, July 7th, 2009

din arhiva noastra…

Mii de multumiri Marinei si Virgiliei pentru participare si Anca Popescu pentru tinutele din colectia “Alice in tara minunilor”!

“Summer of Glam” by Monica Anton

Thursday, July 2nd, 2009

“Summer of glam…”  este denumirea colecţiei create de MonicaAnton, o colecţie de sezon, de costume de baie inedite, brodate şi incrustate cu cristale Swarovski.

“Temele de inspiraţie a acestei colecţii sunt: culoarea, veselia şi tinereţea. Este o lume plină de fantezie, în care creativitatea iese la iveală din cele mai neaşteptate amintiri”, subliniază designerul MonicaAnton.

Accesoriile au fost create  special pentru acest eveniment, sub marca Briocollection.

Alex, mulţumesc pentru poze!